Amenajarea unei garsoniere de 27 mp
Ce este o garsoniera? O garsoniera reprezinta de fapt o camera. Trebuie sa ne imaginam ca vom avea in aceasta camera si bucatarie si camera de zi dar si dormitor.Toate aceste trei spatii trebuiesc integrate cu foarte multa finete in acesta camera.
Amenajarea bucatariei in garsoniera:
Bucataria incorportata in camera (bucataria americana), trebuie sa aiba acelasi stil sau culori care sa se asorteze cu restul incaperii. Avantajul bucatariei in stil american consta in faptul ca puteti avea un bar la care daca puneti cateva scaune inalte atunci cand aveti musafiri si mancarea nu este gata, puteti povesti cu acestia in timp ce terminati ce aveti de facut.Alt avantaj ar fi ca puteti viziona emisiunea preferata in timp ce gatiti, sau asculta muzica, puteti discuta cu parintii dumneavoastra pe Skype si sa cerei sfaturi sau retete culinare. Mobilierul de bucatarie in acest caz trebuie facut pe comanda si gandit cat mai minimal. Acesta nu trebuie sa iasa in evidenta, nu trebuie sa il ganditi ca pe un spatiu in care sa depozitati vesela,oale,sau alte ustensile, ci trebuie sa fie compact si cu bun gust. Este de preferat ca in bucatarie sa nu se monteze gresie in zona de lucru pentru ca astfel s-ar incarca foarte mult camera. Ideal ar fi sa se monteze un parchet rezistent la apa, la fel ca in toata camera, numai ca in zona bucatariei sa se delimiteze printr-un chenar din lamele de culoare diferita. Cat despre faianta, aceasta trebuie sa fie cat mai simpla, cu culori calde, nici sa nu se observe, tocmai pentru a nu incarca foarte mult spatiul camerei. In cocluzie aceasta bucatarie trebuie sa aiba un design cat mai simplu, sa aiba functionalitate si idei moderne.
Amenajarea livingului in garsoniera:
Livingul trebuie sa fie functional si sa poata respira. Prin respiratie, intelegem ca traficul in camera sa fie fluid, lin fara prea multe obstacole, cu scopul de a creea maxim de spatiu pentru mobilier si de a delimita suprafetele cu functiuni diferite.
Canapeaua este un obiect de mobilier foarte important in amenajarea unei garsoniere. Acesta e bine sa fie extensibila tocmai in ideea ca in timpul zilei sa fie folosita ca loc de relaxare si discutie cu musafirii, iar noaptea sa fie transformata intr-un pat incapator.
Mobilierul pentru spatiul de depozitare trebuie sa fie gandit din rafturi sau etajere, montate direct pe perete, deasupra canapelei sau in jurul acesteia fara a aglomera locuinta.
Ca mobilier pentru living se poate alege o masuta joasa, cate un balansoar sau cel putin unul singur pentru relaxare si o comoda pentru TV in fata.
Amenajarea dormitorului in garsoniera:
Dormitorul este de fapt livingul in timpul noptii.Acesta trebuie sa aiba cat mai putine obiecte de mobilier, dulapioare si comode. Dulapul pentru haine e bine sa stea undeva la intrare,in locul debaralei, pentru ca majoritatea garsonierelor sunt gandite cu un hol la intrare sau cu o debara.
Zugraveli si culori in garsoniera:
Este bine ca peretii sa fie zugraviti in culori deschise si calde pentru a reflecta mai bine lumina. Paleta de culori pentru pereti poate fi : bej, crem, orange deschis, mov deschis, verde deschis.Daca vreti sa creati spatiu in camera folositi culori mai inchise pe unii pereti si incercati sa puneti catevaoglinzi, dar si sa folositi la maxim lumina naturala.
Sfaturi utile pentru amenajarea garsonierei
Incercati sa nu folositi prea multe accesorii pentru ca fara sa va dati seama camera se incarca si devine greoaie.
Mobilierul trebuie sa fie cat mai mic, de dimensiuni reduse cu piese mici, joase si cu un design mai liber.
Iluminarea trebuie distribuita in mod egal pentru a elimina umbrele care au tendinta de a imparti incaperea in mai multe spatii mici.
Evitati sa folositi prea multe culori, texturi si stiluri, deoarece camera va parea ingramadita
Autor: CBS Design
Blog
Facebook
Twitter
1 comentariu
Foarte frumos articolul
In curand ma voi muta intr-o garsoniera si m-am tot gandit cum sa o amenajez sa fie mai bine. Noroc ca bucataria, desi este mica, este separata de “sufragerie”, iar patul este intr-o scobitura…
O sa va chem la party-ul de inaugurare sa-mi dati sfaturi de amenajare
Impartaseste-ne opiniile tale!
Prin trimiterea opiniilor dvs. sunteti de acord ca CBS Design sa poata reproduce total sau partial opiniile dvs. sau ale website-ului pe care il reprezentati. Comentariile off-topic sau injurioase vor fi sterse fara vreo notificare prealabila.
Emailul dvs. este folosit strict pentru verificare, nu va fi niciodata distribuit sau folosit pentru comunicari comerciale sau de alta natura de catre CBS Design sau terti.